19 Tu cunoști ocara mea, rușinea mea, dezonoarea mea și pe toți dușmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima, mi-a îmbolnăvit-o. Tânjesc după compasiune, dar nu este, după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin, iar pentru setea mea îmi dau să beau oțet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor, iar bunăstarea – într-un laț!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă! Fă să li se clatine mereu coapsele!
24 Varsă-Ți furia peste ei și să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuința pustiită și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!