5 Tu îi mături pe oameni ca prin somn; ei sunt ca iarba care răsare dimineața.
6 Deși răsare dimineața, ea trece iute, așa încât seara este veștejită și se usucă.
7 Suntem mistuiți de mânia Ta și îngroziți de furia Ta.
8 Ai pus vina noastră înaintea Ta și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale.
9 Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale; anii noștri se sfârșesc repede, ca un geamăt.
10 Deși anii noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci, cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și trudă, căci trec repede, iar noi zburăm.
11 Cine cunoaște însă tăria mâniei Tale și teama pe care o insuflă furia Ta?